Viziunea Constanta 2022
Totuşi întunericul nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acum este necaz. (…) în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinutul de lângă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. (Isaia 9:1)
„Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oştirilor! (Zaharia 4:6)
Primele biserici penticostale funcționează din anii 1960, spre deosebire de cea mai mare parte a țării, unde penticostalismul a pătruns în anii 1920-1930. Până la Revoluție a existat un număr mic de credincioși, grupați în special în Constanța și încă 3-4 localități, asistați spiritual de un singur păstor, care slujea în ambele județele ale Dobrogei, Tulcea și Constanța. Mișcările dezidente au proliferat pe seama lipsei de lideri și biserici puternice.
Din punct de vedere etnic, turcii și tătarii reprezintă câte 3.5%, iar țiganii și lipovenii câte 1% din totalul locuitorilor. Deși turcii și tătarii musulmani sunt de secole în regiune, aceștia au conviețuit pașnic cu locuitorii.
Primul proiect, 1997-2001
După Revoluție s-au înființat biserici în câteva orașe și comune, dar nevoia de plantare de biserici continua să fie stringentă. La sfârșitul anilor 1990, bisericile din județ au încheiat un parteneriat cu Misiunea Mondială Unită și au început mobilizarea și instruirea echipelor de plantatori de biserici. Proiectul de plantare de biserici care a fost inițiat atunci a dat roade vizibile, cultivând un spirit misionar și o preocupare pentru câștigarea celor pierduți.
A doilea proiect, 2001-2011
În 2001, proiectul a fost divizat în subzonele de misiune aferente bisericilor care au adoptat fiecare câte o zonă pentru plantare de noi biserici. Au luat ființă atunci 10 zone, dintre care 4 erau considerate la zone albe, adică nu aveau nicio biserică penticostală cu potențial de a duce la îndeplinire viziunea.
Harta 1 – Zonele de misiune conform proiectului din 2001
Bisericile care au adoptat însă o zonă de misiune au urmărit cu consecvență viziunea, dovadă fiind cele 34 de biserici penticostale care sunt autorizate în prezent în județul Constanța. Și numărul de slujitori din județ a crescut foarte mult datorită unei viziuni de atragere de lucrători din alte zone, precum și de formare de slujitori locali. În județul Constanța slujesc în prezent 9 păstori, 10 prezbiteri și 28 de diaconi.
Pe măsură ce subzonele s-au dezvoltat, zonele albe ale județului au rămas în continuare neatinse de Evanghelie. În acest context, păstorii din județul Constanța au decis la sfârșitul anului 2011 să revizuiască viziunea pentru plantarea de biserici, luând în considerare și modificările imporante care au survenit între timp în dezvltarea bisericilor din județ.
Dorința de a duce Evanghelia la orice făptură rămâne principala misiune a bisericilor din județul Constanța. În urma acestui nou proiect, credem că generația actuală de slujitori se va mobiliza într-un mod adecvat și se va dedica viziunii de câștigare a județului Constanța pentru Hristos.
Prezentarea zonei
Județul Constanța este unul dintre cele mai populate județe ale României, fiind și cel mai urbanizat județ al țării. În trei puncte cardinale județul este izolat de restul țării: Fluviul Dunărea la est, Marea Neagră la vest și Bulgaria la sud. Practic numai în nordul județului există o cale directă de comunicare cu un alt județ al României, Tulcea. Această poziționare a județului l-a ținut departe de influența mesajului evanghelic manifestată mult mai larg în alte regiuni ale țării.